Era odata o insula unde traiau toate sentimentele si valorile umane:
Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea... si, ca toti ceilalti, Iubirea.
Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, si isi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment.
Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara
ajutor.
Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise:
"Bogatie, ma poti lua cu tine?"
"Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc
pentru tine."
Iubirea atunci se hotara sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea
pe-acolo intr-o superba nava:
"Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?"
"Nu te pot ajuta, Iubire ;" raspunse Orgoliul, "aici e totul perfect,
mi-ai putea strica nava."
Atunci Iubirea ruga Tristetea, care trecea pe langa ea:
"Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!"
"Oh, Iubire" raspunse Tristetea, "sunt atat de trista incat trebuie sa stau singura..."
Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu auzi ca o striga.
Dintr-o data o voce spuse:
"Vino, Iubire, te iau cu mine!"
Era un batran cel care vorbise.
Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama.
Cand sosira pe tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea:
"Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?"
"Era Timpul", raspunse Cunoasterea.
"Timpul?" se intreba Iubirea," dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?"
Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse:
"Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata!"